O sursă de speranță
„Trebuie să existe speranță”, strigă Mary, în filmul bazat pe romanul lui Nevil Shute, On the Beach. Povestea se întâmplă în Victoria, Australia. Un conflict nuclear a distrus cea mai mare parte a emisferei nordice și un mare nor de praf radioactiv alunecă încet, dar sigur, spre Australia. Este doar o chestiune de câteva săptămâni până când va sosi să își lase praful mortal asupra țării sudice. Mary, soțul ei, Peter, și fiica lor care este doar un bebeluș, Jennifer, așteaptă la fel ca mii de alți oameni. „Trebuie să existe speranță”, își repetă Mary pe măsură ce zilele trec, dar știind în adâncul ei că nu există.
Viața este ceva asemănător în lumea noastră de astăzi. Speranța este limitată. Trăim deja de decenii sub amenințarea unui război nuclear. Din fericire, nu s-a întâmplat – dar încă ar putea să se întâmple. De aceea guvernelor țărilor vestice le este atât de teamă că vreo națiune fără scrupule va fabrica arme nucleare sau că aceste arme vor cădea în mâinile organizațiilor teroriste. Nu putem exclude nicio posibilitate.
Cu ani în urmă, un analist politic, Wayland Young, a scris în cartea sa Strategy for Survival: „Armele care se creează astăzi au niște efecte atât de îngrozitoare, au o putere atât de mare și sunt atât de multe, că a te gândi la efectele, puterea și numărul lor chiar și pentru o fracțiune de secundă înseamnă a fi cuprins de durere și de groază.”
De când au fost scrise aceste cuvinte, armele nucleare au devenit și mai puternice și mai sofisticate. Arsenalele nucleare ale lumii au continuat să crească și lucrul acesta nu ajută la renașterea speranței. Nu ajută nici să pretindem că aceste lucruri nu există sau că vor dispărea dacă nu ne gândim la ele. Nu o vor face.
Adaugă la acest scenariu celelalte arme de distrugere în masă deja dezvoltate și „perfecționarea” și stocarea lor în multe țări din întreaga lume. Îngrijorătoare sunt în mod special armele biologice și chimice care sunt mult mai puțin voluminoase, mult mai letale și mult mai ușor de livrat decât bombele nucleare, primele care au făcut să se stingă speranța, la scurtă vreme după cel de-Al Doilea Război Mondial. Câteva picături din aceste arme mortale ar fi suficiente pentru a distruge întreaga viață – inclusiv oamenii – de pe un întreg continent. Din nou, guvernele țărilor vestice se tem că aceste arme letale vor ajunge în mâinile vreunui guvern iresponsabil sau ale militanților teroriști.
Nu e de mirare că, aproximativ de la jumătatea secolului XX, trăim într-o lume în care teama și absurditatea capătă proporții. Un observator a comparat vremurile noastre cu un elefant care atârnă de pe o faleză, având coada legată de o margaretă. Pe lângă mulțimea de arme de distrugere în masă, există probabilitatea crescândă ca, în viitorul apropiat, combustibilii fosili să fie epuizați și încălzirea globală să aducă o schimbare climatică cu consecințe încă imprevizibile. Statisticile pot fi cu ușurință obținute din orice sursă curentă.
În pofida acestui fond din ce în ce mai dezolant de adâncire a lipsei de speranță, Biblia vorbește continuu despre speranță. De fapt, una dintre caracteristicile remarcabile ale Bibliei este capacitatea de a crea în mintea celor care o citesc un sentiment al speranței – o convingere că, în cele din urmă, totul va fi bine; că oamenii răi și puterile rele nu vor triumfa întotdeauna.
Cei care privesc spre Dumnezeu se pot simți în siguranță, „pentru că există speranță”. Avraam, cel la care încă ne gândim astăzi cu mare respect, ca fiind părintele întemeietor al atâtor popoare, a sperat când părea că este inutil și în zadar să spere și, prin urmare, a devenit „tatăl multor neamuri”. Vreme de multe generații succesive, Dumnezeul lui Avraam a fost „nădejdea părinților lor”. Biblia ne vorbește despre nădejdea cerurilor, care ne-a fost prezentată în „cuvântul adevărului”. Și, în lumina a ceea ce am spus deja despre Isus, ea arată către Domnul „Isus Hristos, nădejdea noastră” (1 Timotei 1:1).
Citim în Biblie despre o „nădejde mai bună”, „nădejde vie”, nădejde „ce nu piere”, „o deplină nădejde”, „nădejdea slavei”, „nădejdea… că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți” și „bucurie în nădejde”. Și poate, cea mai bună dintre toate, Biblia vorbește despre „fericita noastră nădejde” (Tit 2:13). Aceasta este nădejdea care apare în multe locuri din Biblie: că Isus va veni din nou la sfârșitul acestui veac și la timpul hotărât de Dumnezeu, așa cum a făgăduit în multe ocazii. Poate niciodată în istoria omenirii nu a fost atât de mare nevoie de această nădejde și de aceea este atât de relevantă astăzi.
Și alte cărți le pot aduce speranță celor care le citesc. Ele sunt, cu siguranță, necesare, dar niciuna nu o face la fel de constant și de convingător ca Biblia. Într-o vreme de teamă crescândă și de lipsă a speranței, Biblia încă mai oferă speranță familiei umane.
Acesta este un alt motiv, un motiv puternic, pentru ca noi să fim siguri că putem crede în ea.
Mari, personajul lui Nevil Shute, a vorbit în numele a milioane de oameni, atunci când a strigat: „Trebuie să existe speranță”. Dacă putem crede în Biblie, există. Trebuie să merite să ne gândim la lucrul acesta.
Șapte motive, așadar, pentru care avem nevoie să știm sigur dacă putem crede cu adevărat în Biblie – șapte motive care susțin categoric o decizie inteligentă informată. Doar unul dintre aceste motive ar fi suficient să justifice o cercetare mai atentă. Dar, luate împreună, aceste motive confirmă că, într-adevăr, contează dacă Biblia este adevărată. Cu toții trebuie să știm acest lucru.
Material preluat din cartea „Mai putem crede în Biblie?” de Bryan Ball
Comentarii recente