Biblia

Ce facem când întâlnim idei contradictorii în Biblie?

Ce putem face când întâlnim texte greu de înțeles sau noțiuni care ne derutează?

Atunci când te confrunți cu pasaje care par să se contrazică, ai putea ridica din sprâncene, mai ales dacă citești Biblia pentru prima dată.

De exemplu, citești Matei 7:21: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.”

Iar mai târziu ajungi la Fapte 2:21 unde spune: „Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”

Stai puțin:

Știm că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, corect? Fiind o scriere inspirată, se presupune că Biblia ar trebui să îndrepte oamenii către o relație cu El. Atunci de ce într-un loc scrie ceva iar mai apoi, în alt loc, scrie altceva care contrazice afirmația precedentă?

Problema este mai complexă.

Hai să privim cu atenție la versetul din Matei. Care era contextul?

În Matei 5, Isus își începe „Predica de pe Munte”, învățând mulțimea despre ceea ce înseamnă cu adevărat o viață evlavioasă. El abordează tema urii, a egoismului, a cinstei, a mariajului, a binefacerii, a fricii … adică mai toate aspectele vieții.

Când ajungem la capitolul 7, vedem cum Isus i-a avertizat pe oameni despre necesitatea sincerității celor ce-L urmează pe Dumnezeu, în detrimentul accentului pus pe aparențe. El vorbește despre cum putem să ne dăm seama dacă un profet este cu adevărat profet și apoi despre cum să ne dăm seama dacă cineva este un adevărat urmaș al lui Isus.

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci, le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege»” (Matei 7:21-23, caracterele îngroșate sunt adăugate).

Gândește-te la un „prieten” care pare amabil în fața ta, dar care de fapt nu te ajută niciodată când ai nevoie. Isus îi denunță pe cei care se oferă slujirii doar la nivel declarativ, însă fără devotament și implicare reală. El îi avertizează pe urmașii Săi că sunt destui care pretind că fac voia lui Dumnezeu, dar care plănuiesc în inima lor o poziție mai înaltă pentru ei înșiși.

Da, Isus dorește ca noi să chemăm numele Său! Dar El ne cunoaște inimile. Privind la contextul pasajului din Fapte, Petru, ucenicul Domnului, citează Vechiul Testament (cartea lui Ioel). El spune că, în zilele din urmă, cei care vor chema numele lui Dumnezeu din toată inima, mai presus de orice nume, vor fi mântuiți.

Acesta este doar un exemplu despre cum două dintre versetele Bibliei, scoase din context și puse alături, par să se contrazică.

Chiar dacă acest lucru te face să eziți … curaj, se poate!

„Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4).

Biblia trebuie studiată, testată și discutată cu alții. În cele din urmă, scopul ei este de a descrie infinitul unui destinatar finit. Subiecte atât de complexe și dificile cum sunt acestea vor necesita un efort susținut pentru a le înțelege, pe măsura importanței lor.

Prin urmare, când întâlniți pasaje scripturistice greoaie, se merită să le cercetați în profunzime, cu rugăciune, pentru a înțelege contextul. Există multe resurse, ghiduri și asistență disponibilă pentru a vă ajuta în acest sens.

Instrumente ajutătoare pentru interpretarea Scripturilor:

  •             Dicționare biblice
  •             Enciclopedii biblice
  •             Concordanțe
  •             Comentarii biblice
(Vizite: 1.002 ori, Astăzi: 1 vizite)