Isus din Nazaret – Mesia sau un nebun?

12 februarie 2020

Jurnalistul și fostul sceptic Lee Strobel, autorul uneia dintre cele mai convingătoare cărți recente despre Isus, a discutat această chestiune cu un remarcabil psiholog creștin. Strobel l-a întrebat direct pe Dr. Gary Collins: „A fost Isus nebun?”ercetătorul creștin și scriitorul C. S. Lewis a spus că, dacă Isus nu a fost cine a pretins că este – Fiul lui Dumnezeu, Mesia –, atunci trebuie să fi fost un nebun. Argumentul lui Lewis a fost ceva în genul următor: Doar o persoană în toate facultățile mintale, sau altfel complet nebună, ar putea pretinde că este Fiul lui Dumnezeu, chiar Dumnezeu Însuși. Doar o persoană în toate mințile ar putea spune ce a spus Isus și să învețe lucrurile pe care le-a învățat Isus, în timp ce pretinde că este Fiul divin al lui Dumnezeu. După cum spune Lewis: „Fie acest om a fost și este Fiul lui Dumnezeu, fie a fost un nebun”.

Collins a răspuns: „Dacă vrei un răspuns scurt, nu.”

Strobel mărturisește că, după o lungă discuție, s-a întors acasă și a recitit cu atenție cuvintele lui Isus, așa cum sunt ele înregistrate în Noul Testament. „Nu am putut găsi niciun semn de demență, iluzie sau paranoia”, spune el. „Dimpotrivă, am fost impresionat încă o dată de înțelepciunea Lui profundă, de perspectivele Lui neobișnuite, de elocvența Lui poetică și de mila Lui profundă.”

Sunt câțiva astăzi care sugerează că Isus a fost dezechilibrat sau instabil mintal. Acest argument a fost propus și desființat de prea multe ori pentru a-și păstra vreo credibilitate. John Stott, care a făcut la fel de mult ca alții pentru a explica credința creștină în a doua jumătate a secolului XX, formulează un argument puternic: „Oamenii amăgiți nu se amăgesc decât pe ei înșiși, în vreme ce Isus a convins milioane de oameni.”

Așadar, a fost cu adevărat Isus cine a pretins că este, cine au acceptat ucenicii Lui că este și cine au crezut creștinii, de-a lungul secolelor, că este? A fost Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel demult prezis și îndelung așteptat? Răspunsul – sau o parte importantă din el – se găsește, încă o dată, în profeție.

În capitolul anterior, referitor la profeția biblică, am omis deliberat să facem referire la toate profețiile din Vechiul Testament despre Mesia, Cel care urma să vină și să Își izbăvească poporul. Totuși, o sursă de încredere menționează că nu mai puțin de 21 de cărți din Vechiul Testament conțin profeții sau tipuri profetice ale lui Mesia. Acum este timpul să analizăm unele dintre ele, ca să vedem dacă s-au împlinit în persoana și în viața lui Isus și, dacă s-a întâmplat lucrul acesta, când și unde. Aceasta este o dovadă și mai convingătoare a acurateții Bibliei în prezicerea viitorului și, prin urmare, a originii ei divine.

Preziceri despre un Mesia care urma să vină

Mesia este un cuvânt ebraic ce face referire la o persoană unsă de Dumnezeu pentru un scop special. Vreme de secole, evreii au așteptat venirea lui Mesia, cineva care urma să împlinească făgăduințele lui Dumnezeu izbăvindu-i de vrăjmașii lor; un conducător care urma să fie salvatorul și regele lor. Această credință își avea originea în scripturile evreiești, pe care le numim astăzi Vechiul Testament. Cercetătorii atenți ne spun că în Vechiul Testament există mai mult de 300 de profeții cu privire la Mesia. Aceasta ar trebui să facă să fie relativ ușor să determinăm dacă Mesia a venit și, dacă a venit, cine este.

Creștinii cred că profețiile mesianice – așa cum sunt adeseori numite – au fost împlinite în Isus. Aceste profeții erau preziceri ale nașterii, vieții, morții și învierii Lui. Creștinii mai cred și că acele profeții mesianice care nu s-au împlinit la prima venire a lui Isus se vor împlini la a doua Lui venire. Aceasta pentru că profeții Vechiului Testament vorbesc adeseori despre cele două veniri ale lui Isus de parcă ar fi un singur mare eveniment – „evenimentul-Hristos”, cum a fost numit în vremurile mai recente. Ele vorbesc mai mult despre ceea ce urma să realizeze Mesia, decât despre când urmau să se întâmple acele lucruri.

Așadar, au creștinii dreptate când cred că profețiile din Vechiul Testament cu privire la Mesia au fost împlinite în Isus? A fost El, cu adevărat, Mesia cel promis? Cât de puternice sunt dovezile?

Pe măsură ce încercăm să răspundem acestor întrebări cruciale, ar trebui să observăm că aceia care au criticat interpretarea creștină au încercat să slăbească argumentul acesta sugerând că multe dintre profețiile Vechiului Testament au fost scrise mult mai târziu decât este acceptat de tradiție. Deși un răspuns detaliat trece dincolo de scopul acestei cărți, putem spune totuși că, și dacă ar avea dreptate, argumentul lor este inutil. După cum arată Boice, chiar și cele mai târzii date propuse de criticii „cei mai radicali” tot stabilesc ultimele profeții mesianice „cu sute de ani înainte de nașterea lui Hristos”.

Ca să fiu destul de obiectiv, nu există nici cea mai mică posibilitate ca împlinirea profeției mesianice în viața și în persoana lui Isus să poată fi pusă la îndoială. Există prea multe dovezi și prea puternice. Deși acest capitol poate examina doar o parte dintre dovezile disponibile, chiar și numai acestea sunt prea convingătoare ca să fie respinse sau ignorate.

Un profet ca Moise

Una dintre cele mai timpurii profeții despre venirea lui Mesia a fost făcută de Moise în jurul anului 1400 î.Hr. Iată ce a scris Moise:

Domnul Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine … Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine. Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu” (Deuteronomul 18:15,17,18)

De două ori acest pasaj declară clar că profetul care urma să vină va fi „ca” Moise. Aceasta este una dintre multele profeții din Vechiul Testament cu o dublă aplicație: în primul rând, se aplică la evenimentele din istoria mai apropiată a lui Israel; și, în al doilea rând, se aplică la Mesia care urma să vină.

Dar de ce Moise? De ce nu un altul, dintre marii profeți din vremurile Vechiului Testament? De ce Moise, care oricum nu este considerat atât de mult profet, cât liderul poporului lui Dumnezeu în timpul exodului din Egipt? Sunt două motive pentru această alegere. În primul rând, pentru că Moise era un profet, în ambele sensuri ale cuvântului. El a vorbit poporului în numele lui Dumnezeu și a prezis evenimente viitoare. În acest caz, a prezis venirea lui Mesia. În al doilea rând, Mesia care urma să vină urma să fie „ca Moise” pentru că viața și lucrarea lui Moise, mai mult decât a oricărui personaj din Vechiul Testament, au întruchipat în multe aspecte viața și lucrarea lui Isus. Astfel, Mesia, pe care l-a prezis Moise, urma să fie „ca” el.

1. L. Hastings, într-o carte despre Biblie cu titlul Will the Old Book Stand?, a arătat lucrul acesta la fel de clar și de convingător ca oricine înaintea lui sau de atunci:

La fel ca Moise, El a avut o naștere umilă și părinți săraci. La fel ca Moise, S-a născut sub stăpânirea unui conducător nemilos, prin al cărui decret a fost condamnat la moarte. La fel ca Moise, a fost salvat providențial de la moarte în Egipt, în vreme ce alți copii au fost uciși. La fel ca Moise, deși plin de toată înțelepciunea, a petrecut ani făcând o muncă manuală umilă. La fel ca Moise, a ieșit din locul în care se retrăsese singur ca să facă mari minuni și a proclamat izbăvirea poporului Său. La fel ca Moise, a fost singur în pustie, unde a primit mesaje divine și a vorbit cu Dumnezeu față în față. La fel ca Moise, a postit patruzeci de zile și a stat în comuniune cu Tatăl ceresc. La fel ca Moise, I s-au oferit slavă și onoruri, chiar și împărățiile lumii și gloria lor, dar le-a respins pentru a fi un om al durerii și obișnuit cu suferința.

La fel ca Moise, a fost credincios în toate lucrurile ca slujitor al lui Dumnezeu, pentru El fiind mai important să facă voia Tatălui Său decât să mănânce și să bea. La fel ca Moise, El a venit să aducă izbăvirea poporului Său, să rupă jugul păcatului, să deschidă ușile temniței și să îi elibereze pe cei întemnițați. La fel ca Moise, El a avut control asupra naturii: a stăpânit vânturile și a calmat marea.

La fel ca Moise, a fost întemeietorul unei noi ordini a lucrurilor, al unei noi națiuni, al unei noi comunități și al unui nou popor, prezentând lumii o frățietate necunoscută înainte. La fel ca Moise, a hrănit mii de oameni care erau slăbiți și înfometați în pustie. La fel ca Moise, care le-a dat apă în deșert, El dăruiește apa vie, strigând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”.

La fel ca Moise, El a prezis istoria viitoare a poporului evreu și rezultatele neascultării lor și profețiile Lui s-au împlinit întocmai. La fel ca Moise, El a îndurat provocări, și cu o blândețe chiar mai minunată decât cea a lui Moise, fiindcă atunci când a fost ocărât, El nu a ocărât la rândul Lui. La fel ca Moise, El a fost mijlocitorul unui nou legământ stabilit de Dumnezeu Însuși.

La fel ca Moise, a fost urât fără motiv și a fost nedreptățit și abuzat de către cei pentru care Și-a dat viața. La fel ca Moise, Și-a petrecut anii în slujirea altora și a murit pentru a plăti faptele lor rele. La fel ca Moise, cele mai mari fapte ale Sale au fost realizate după moartea Sa, cuvintele pe care le-a rostit, legile pe care le-a dat ajungând în toată lumea.

La fel ca Moise, într-adevăr. Cuvinte puternice, emoționante și convingătoare. Nimeni altcineva din întreaga istorie a omenirii nici măcar nu a fost aproape de împlinirea acestei profeții cum a fost Isus. Faptul că a împlinit-o în cele mai mici detalii este evident.

Regele care urma să vină

Una dintre cele mai cunoscute profeții din Vechiul Testament despre Cel care urma să vină în viitor a fost înțeleasă vreme de secole ca arătând spre Isus. Este citată în fiecare an, în întreaga lume, la toate slujbele de Crăciun din fiecare confesiune creștină. Aproximativ în anul 700 î.Hr., Isaia a scris cu o siguranță inconfundabilă despre conducătorul care urma să vină – Cel care urma să domnească pentru totdeauna:

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și-n veci de veci (Isaia 9:6,7).

Ar trebui să notăm cinci lucruri din această profeție:

Cel care urma să vină urma să se nască la fel ca orice alt copil;

Cel care urma să vină urma să fie băiat;

urma să vină pe linia regală a lui David;

urma să domnească, în cele din urmă, pentru totdeauna; și

urma să fie considerat egalul lui Dumnezeu Însuși.

Relatările despre nașterea lui Isus din Matei 1:18-22 și Luca 1:26-33 –
și să ne aducem minte că vorbim despre texte care sunt credibile din punct de vedere istoric – demonstrează clar că Isus a împlinit toate aceste cinci criterii.  În cartea lui convingătoare The Incomparable Christ, Stott spune că Isus este „împlinirea Vechiului Testament, împlinirea profeției”. Nașterea Lui și circumstanțele din jurul ei nu mai sunt o chestiune de dezbătut – ele sunt realități istorice. Aceasta este numai una dintre multele profeții din cartea lui Isaia care și-au găsit împlinire în Isus și care sunt citate în acest sens în Noul Testament, adeseori chiar de Isus.

Desigur, împlinirea finală a acestei profeții, ca și a multor altor profeții mesianice, ne așteaptă în viitor. Despre acea zi și despre cele mai maiestuoase titluri biblice pentru Isus, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”, Stott scrie:

Acesta este cel mai senzațional dintre toate titlurile lui Hristos și ne amintește inevitabil de punctul culminant al oratoriului Messiah de Handel. Regii și reginele, împărații, președinții și alți conducători pământești se îmbată rapid de putere și de faimă și au tendința de a deveni autocrați. Dar Isus îi aduce la adevărata lor măsură. Căci El a fost înălțat în cel mai înalt loc al slavei, dincolo de orice stăpânire și autoritate, de orice putere și domnie omenească și  de orice titlu care poate fi dat, și toate lucrurile au fost puse sub picioarele sale … El este Împăratul împăraților și Domnul domnilor.

S-a spus de multe ori că Isus S-a născut ca să moară. Este la fel de adevărat că S-a născut să domnească. Dat fiind că toate celelalte profeții cu privire la Isus s-au împlinit la zi, este puțin probabil ca aceasta să nu se împlinească. Este la fel de sigur că El va domni cum este că a murit.

Cel care urma să sufere

Isaia a dedicat, de asemenea, un întreg capitol pentru a-L descrie pe cel care urma să vină și să sufere pentru poporul Său, chiar murind pentru păcatele și nelegiuirile lor. În Isaia 52:13 -53:12, aproape fiecare verset al acestui pasaj emoționant și de-a dreptul extraordinar găsește împlinire directă în suferințele lui Isus – în mod special în ultimele zile ale vieții Lui, culminând cu moartea Lui pe cruce.

Acest capitol este în general interpretat ca una dintre principalele profeții mesianice. Aplicația lui la Isus este atât de evidentă, încât nu este nevoie de multe comentarii. De dragul conciziei, vom cita din nou doar câteva versete, împreună cu referințe din Noul Testament care demonstrează împlinirea acestor profeții în viața și în suferințele lui Hristos:

Isus urma să fie disprețuit și părăsit. Versetul 3: „Disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.”

Împlinirea: Ioan 1:11; Luca 18:32.

Isus urma să sufere și să moară pentru alții. Versetul 5: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”

Împlinirea: Matei 27:26; 1 Corinteni 15:3; Romani 4:25; 1 Petru 2:21-24.

Isus urma să fie tăcut înaintea acuzatorilor Săi. Versetul 7: „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”

Împlinirea: Marcu 14:61; 1 Petru 2:23,

Isus urma să moară printre cei nelegiuiți și să mijlocească pentru ei. Versetul 12: „S-a dat pe Sine însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.”

    Împlinirea: Marcu 15:25-27; Luca 2:38-42.

Faptul că întregul capitol 53 din Isaia este o prezicere despre Isus este evident chiar și pentru cel mai ocazional cititor al Bibliei. Vorbind despre „slujitorul gata să sufere, să se sacrifice” prezis în acest capitol remarcabil, un scriitor a comentat:

Ca „om al durerii”, El trebuia să ridice poverile celor cu inima zdrobită. Ca Medic milos urma să îi vindece pe cei îndurerați și să le lege rănile. Ca Învățător bun, răbdător, urma să îi învețe pe oameni calea spre sfințire. Și când misiunea Lui de har se va fi încheiat, El urma să fie dat în mâinile celor răi ca să fie insultat și torturat, ca să suporte chinul sufletesc, să simtă cum fața Tatălui Său se ascunde de El și să moară de moartea cea mai crudă.

Murind pentru cei care sunt poporul Său, Isus i-a izbăvit de consecințele păcatului și de moartea veșnică. Aceasta este întocmai ce se aștepta de la Mesia – să Își izbăvească poporul, să îi salveze, să le dea o viață nouă și o speranță nouă. Ne vedem nevoiți să întrebăm: „Cine, în afară de Isus, în analele lungi ale istoriei omenirii, a împlinit atât de clar și de complet cerințele acestui capitol uimitor?” Numai tăcerea poate fi un răspuns corespunzător la această întrebare: nu există niciun alt răspuns.

Domnul, Neprihănirea noastră

Scriind cu aproximativ 600 de ani înainte de nașterea lui Isus, profetul Ieremia a vorbit într-un mod precis și specific despre lucrarea vieții lui Isus. El a prezis o trăsătură-cheie a lucrării răscumpărătoare a lui Hristos și, pentru a se asigura că cititorii din viitor nu o vor trece cu vederea, a amintit-o de două ori. În ambele profeții, Ieremia a folosit pentru Cel care urma să vină un nume care a surprins esența naturii lui Isus și a lucrării Sale pentru rasa umană. Acesta este un alt exemplu remarcabil al exactității profețiilor din Vechiul Testament:

Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară … iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:5, 6).

În zilele acelea și în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită care va înfăptui dreptatea și judecata în țară … iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră” (Ieremia 33:15,16).

Din linia regală a lui David urma să vină Cel care urma să fie cunoscut drept „Domnul, Neprihănirea noastră”. Cercetătorul australian al Bibliei Dr. Leon Morris explică astfel: „’Neprihănit’ este un termen care îi desemnează pe cei care au fost acceptați de Dumnezeu, iar fundamentul acceptării lor este lucrarea lui Hristos”. Cuvintele lui Ieremia aveau întocmai această semnificație.

Isus, Cel neprihănit din casa lui David, a venit să readucă rasa umană în favoarea lui Dumnezeu și să anuleze efectele păcatului și ale răzvrătirii omenești. Baza pe care Dumnezeu acceptă o rasă răzvrătită și condamnată este neprihănirea, lipsa de păcat, ascultarea lui Isus – nu a noastră.  De aceea El este „Domnul, Neprihănirea noastră”.

Confirmă Noul Testament toate aceste lucruri? Să analizăm doar următoarele texte: Romani 1:17 și 3:21,22; 1 Corinteni 1:30; 2 Corinteni 5:21. Aceste două texte din urmă declară clar că Isus este „neprihănirea noastră” și că, prin El, cei care cred primesc „neprihănirea lui Dumnezeu”.

Cum putea Ieremia să știe – cu 600 de ani înainte să se întâmple – că aceasta va fi trăsătura centrală a lucrării mântuitoare a lui Isus? Cum putea să știe că aceasta va deveni inima înțelegerii lucrării lui Hristos în Noul Testament și că aceasta va modela învățătura bisericii creștine vreme de secole? Poate nu a știut multe despre acest ultim punct, poate că nu a înțeles tot ce a scris. Dar Ieremia a știut că o persoană neprihănită urma să se ridice într-o zi din neamul lui David și că neprihănirea Lui urma să fie baza împăcării omului păcătos cu Dumnezeu, într-un mod minunat și vindecător. Uimitor – și minunat.

Am analizat patru profeții mesianice-cheie din Vechiul Testament și am văzut cum s-au împlinit ele prin Isus din Nazaret. În întreg Vechiul Testament sunt multe astfel de predicții inconfundabile cu privire la Mesia cel așteptat. Iacov a anticipat ziua când urma să apară „Șilo”, „dătătorul de pace” – „Cel trimis” (vezi Geneza 49:10). David a vorbit despre venirea „Împăratului slavei” (Psalmul 24:7,8). Hagai a spus că „dorința tuturor neamurilor va veni” (Hagai 2:7 – trad. din KJV). Maleahi a așteptat ziua când  „Soarele neprihănirii” va răsări și „tămăduirea va fi sub aripile sale” (Maleahi 4:2). Isus Însuși a spus că Avraam s-a bucurat pentru că a văzut în viitor ziua lui Hristos (vezi Ioan 8:56). Totul se adună cu o putere convingătoare. Este mult adevăr în comentariul didactic al lui Turner: „Pentru a-L înțelege pe Isus așa cum Îl întâlnim în Noul Testament, trebuie să Îl întâlnim întâi în Vechiul Testament.”

Preziceri detaliate despre nașterea, viața și moartea lui Isus

Ne-am concentrat pe profețiile mesianice din Vechiul Testament mai generale. Totuși, multe alte detalii despre viața și lucrarea lui Hristos au fost de asemenea prezise, uneori clar, alteori criptic. Din nou vom analiza doar o selecție. Vom menționa profeția în sine, de către cine și când a fost făcută, și referința din Noul Testament care atestă împlinirea ei prin Isus.

Profeții despre nașterea Lui:

Predicție – cca 700 î.Hr.: Se va naște din fecioară.

„Fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel” (Isaia 7:14).

Împlinirea: Matei 1:18,22,23 (citând Isaia 7:14); Luca 2:4-7.

Notă: Tânăra femeie din profeția lui Isaia era un tip profetic al Mariei. După cum am menționat în capitolul precedent, un tip este o persoană sau un eveniment care prefigurează o persoană sau un eveniment din viitor.

Predicție – cca 700 î.Hr.: Locul nașterii Lui prezis.

„Și tu, Betleeme Efrata, măcar că ești prea mic între cetățile de căpetenie ale lui Iuda, totuși din tine Îmi va ieși Cel ce va stăpâni peste Israel” (Mica 5:2).

Împlinirea: Matei 2:1.

Predicție – cca 1000 î.Hr: Vizita magilor din Răsărit care aduc daruri.

„Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri, împărații Sebei și Sabei vor aduce daruri” (Psalmii 72:10).

Împlinirea: Matei 2:1,11.

Predicție – cca 600 î.Hr.: Uciderea copiilor, într-o încercare de a-L distruge pe Isus.

„Un țipăt se aude la Rama, plângeri și lacrămi amare: Rahela își plânge copiii; și nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!” (Ieremia 31:15).

Notă: Rama era un orășel lângă Ierusalim. Matei 2:16 face referire la Betleem și la „toate împrejurimile lui”.

Predicție – cca 1420 î.Hr. și 750-730 î.Hr: Fuga lui Iosif și a familiei lui în Egipt și apoi întoarcerea.

„Dumnezeu l-a scos din Egipt… Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape” (Numeri 24:8,17); „Am chemat pe fiul Meu din Egipt” (Osea 11:1).

Împlinirea: Matei 2:13-15 (citând Osea 11:1).

Notă: Matei vede istoria lui Israel (copiii lui Dumnezeu) repetată în viața lui Isus (singurul Fiu al lui Dumnezeu). Întocmai cum Israel, ca o națiune mică, a ajuns în Egipt, tot la fel copilul Isus a fost acolo. Israel a fost scos de Dumnezeu din Egipt, la fel și Isus.”

Profeții cu privire la viața Lui:

Predicție – cca 430 și 700 î.Hr.: Începutul lucrării lui Isus urma să fie anunțat de un mesager special.

„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Și deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutați” (Maleahi 3:1); „Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului… Atunci se va descoperi slava Domnului” (Isaia 40:3,5).

Împlinirea: Marcu 1:1-3; Luca 7:27.

Predicție – cca 700 î.Hr.: Isus urma să facă vindecări miraculoase.

„Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb, și limba mutului va cânta de bucurie” (Isaia 35:5,6).

Împlinirea: Matei 4:23, 24; 9:35.

Predicție – cca 520 î.Hr.: Intrarea lui Isus în Ierusalim călare pe un măgăruș.

„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe” (Zaharia 9:9).

Împlinirea: Matei 21:4-7; Luca 19:32-35.

Profeții despre moartea Lui:

Predicție – cca 520 î.Hr.: Isus urma să fie trădat pentru 30 de arginți și banii aveau să fie folosiți pentru a cumpăra țarina olarului.

Eu le-am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați-mi plata; dacă nu, nu mi-o dați!” Și mi-au cântărit ca plată, treizeci de arginți. Dar Domnul mi-a zis: „Aruncă olarului prețul acesta scump cu care m-au prețuit!” Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în casa Domnului pentru olar” (Zaharia 11:12,13; vezi, de asemenea, Ieremia 19:1-13; 32:6-9).

Împlinirea: Matei 27:3-10.

Notă: Matei aici combină diferite pasaje din Vechiul Testament, atribuindu-le profetului principal (Ieremia), după cum era obiceiul.

Predicție – cca 700 î.Hr.: Isus urma să tacă înaintea acuzatorilor Săi.

„Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura” (Isaia 53:7).

Împlinirea: Marcu 14:61; 15:3-5.

Predicție – cca700 î.Hr.: Isus urma să sufere, să fie bătut și scuipat.

„Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, și obrajii, înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns fața de ocări și de scuipări” (Isaia 50:6).

Împlinirea: Marcu 10:33,34.

Predicție – cca 1000 î.Hr.: Isus urma să fie batjocorit și părăsit și să I se dea să bea oțet.

„Ocara îmi rupe inima, și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul. Ei îmi pun fiere în mâncare, și, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet” (Psalmii 69:20,21).

Împlinirea: Matei 27:29,34,48; Marcu 15:36.

Predicție – cca 1000 î.Hr.: Hainele Lui urmau să fie împărțite prin tragere la sorți.

„Își împart hainele mele între ei și trag la sorți pentru cămașa mea” (Psalmii 22:18).

Împlinirea: Ioan 19:23,24 (citând Psalmul 22:18); Luca 23:34.

Predicție – cca 1000 î.Hr.: Niciunul dintre oasele Lui nu urma să fie zdrobit.

„Mi-au străpuns mâinile și picioarele toate oasele aș putea să mi le număr”; „Toate oasele i le păzește, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme” (Psalmii 22:16,17; Psalmii 34:20. Vezi, de asemenea, Exodul 12:46 pentru Mielul pascal, în mod tradițional un simbol al lui Hristos).

Împlinirea: Ioan 19:33-36.

Notă: Isus a fost singurul dintre cei trei crucificați în acea zi ale cărui picioare nu au fost zdrobite. El a mai suferit și o violentă lovitură de suliță în coastă, care însă nu I-a rupt niciun os.

Predicție – cca 700 î.Hr.: Urma să fie înmormântat printre cei bogați.

„Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui” (Isaia 53:9).

Împlinirea: Matei 27:57-60.

Isus Însuși a spus că existau preziceri despre El în întreg Vechiul Testament și a făcut referire la multe dintre aceste profeții când le-a explicat ucenicilor viața și misiunea Lui. Se spune că mai mult de 20 de profeții specifice despre Isus s-au împlinit în intervalul de 24 de ore din jurul morții Sale. În vreme ce toate acestea confirmă natura divină a vieții și a morții lui Isus, ele confirmă, de asemenea, natura divină a
Bibliei. După cum spune atât de bine Hamilton, multe dintre aceste predicții au fost atât de detaliate „încât niciun om să nu fi putut ști sau chiar ghici că evenimentele profetizate urmau să aibă loc decât dacă ar fi vorbit ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu”.

Profeția interzisă

În 1656, a avut loc o dezbatere în Polonia între câțiva distinși rabini evrei și un grup de cercetători creștini. În timpul discuțiilor, creștinii au prezentat profeția din Daniel capitolul 9. Îi interesa timpul profetic de „șaptezeci de săptămâni” ca dovadă că Isus era adevăratul Mesia.

Dezbaterea s-a încheiat neconcludent, dar, după aceea, rabinii au ținut o întâlnire. S-a hotărât să li interzică evreilor să încerce să înțeleagă această profeție, deși era parte a scripturilor evreiești. De fapt, ei au rostit un blestem asupra oricărui evreu care ar încerca să facă lucrul acesta, spunând: „Fie ca oasele și amintirea celui care va încerca să numere cele 70 de săptămâni să putrezească.”

În mod clar li s-a părut greu să nu se lase convinși de această profeție că Hristos era, într-adevăr, Mesia cel făgăduit.

Profeția de 70 de săptămâni este poate cea mai convingătoare dintre toate profețiile mesianice. Un scriitor îl numește pe Daniel „cel mai mare dintre profeți” și spune că această profeție, despre perioada de 70 de săptămâni care ajunge până la „Unsul, la Cârmuitorul” (Daniel 9:25), este de multă vreme considerată de toți creștinii drept „cea mai clară și cea mai lipsită de echivoc dintre toate profețiile”. Apoi adaugă că „este dovada cea mai incontestabilă a preștiinței divine” și a „inspirației supranaturale a profeției însăși”.

Această profeție uimitoare este cuprinsă în doar patru versete: Daniel 9:24-27. Vom nota în mod special acele aspecte legate de venirea lui Mesia:

1. a) Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și proorociei și până la ungerea Sfântului sfinților (versetul 24).

Aceasta este una dintre profețiile „temporale” ale lui Daniel în care o zi înseamnă un an literal. Principiul zi/an a fost urmat în protestantism încă din primele zile ale Reformei. Așadar, această profeție de șaptezeci de săptămâni profetice, adică de șaptezeci de ori câte șapte sau 490 de zile, reprezintă, de fapt, o perioadă de 490 de ani. Textul afirmă clar că această perioadă se leagă de câteva lucruri pe care venirea lui Mesia urma să le realizeze și care sunt, de asemenea, prezise în alte profeții din Vechiul Testament, precum Isaia 53 și Psalmii 22-24.

Potrivit acestui verset, Cel despre care vorbește Daniel:

va pune capăt păcatului (sau jertfelor pentru păcat);

va ispăși nelegiuirea;

va aduce neprihănirea veșnică.

Din aceste trei sarcini pe care urma să le îndeplinească Mesia, ne putem da seama deja că profeția trebuie să se refere la Isus. Cine altcineva din istorie a făcut vreunul dintre aceste lucruri?

1. b) Să știi dar, și să înțelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtorare (versetul 25).

Din acest verset ar trebui să observăm trei lucruri:

1. Îngerul îi spune lui Daniel că cele 70 de săptămâni sau cele 490 de zile vor începe cu o poruncă de reconstruire a cetății Ierusalimului, care fusese distrusă în anul 586 î.Hr. de Nebucadnețar, împăratul Babilonului. Majoritatea locuitorilor fuseseră luați în captivitate în Babilon – printre ei, și Daniel. Ca toți evreii credincioși, Daniel tânjea să își vadă cetatea readusă la starea ei glorioasă de altădată. Aici, lui Daniel i se spune că Ierusalimul va fi reconstruit și că porunca de începere a lucrării de reconstruire și de restaurare va marca începutul celor 490 de ani. Acest decret regal a fost dat de regele Artaxerxe al Persiei – regatul care cucerise imperiul și cetatea Babilonului – în anul 457 î.Hr. Așadar, potrivit profeției, aceasta este data de la care ar trebui să calculăm începutul perioadei de 490 de ani.
2. Această perioadă de patruzeci de ani urma să se întindă până la momentul venirii lui Mesia. Adică Mesia urma să apară aproape de sfârșitul acestei perioade, după ce 69 dintre cele 70 de săptămâni vor fi trecut. Deși există unele declarații în aceste texte, este clar că Mesia și lucrarea Lui sunt tema centrală a întregii profeții. Este despre El și lucrarea Lui răscumpărătoare.
3. Îngerul a mai spus și că perioada de 70 de săptămâni urma să fie împărțită în trei secțiuni:

O perioadă de șapte săptămâni sau 49 de ani;

O perioadă de 62 de săptămâni sau 434 de ani – aceste două perioade, adunate, formează 483 de ani.

Mai rămâne o săptămână sau o perioadă de 7 ani până la sfârșitul celor 490 de ani.

Putem înțelege mai bine calculele cu ajutorul unei simple diagrame care ne va ajuta să vedem de ce această profeție a fost descrisă drept „dovada matematică a divinității lui Hristos” și de ce ceea ce pretinde Noul Testament despre Isus s-a întâmplat la „împlinirea vremii” (vezi Galateni 4:4).

La exact 483 de ani după decretul de reconstruire a Ierusalimului, din 457 î.Hr., Isus a apărut în public și a fost botezat. El Și-a început activitatea publică și viața de lucrare pentru salvarea omenirii în 27 d.Hr., exact la vremea prorocită. Mesia mai înseamnă și „Cel Uns” și, într-un mod special și public, Isus a fost uns de Duhul Sfânt la botezul Său. Capitolul final al mesianității Lui pământești a început atunci (vezi Luca 3:1-3,21,22; 4:16-21).

1. c) După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit și nu va avea nimic (versetul 26).

Cele șaizeci și două de săptămâni aveau să urmeze după primele șapte săptămâni și apoi Mesia avea să fie „stârpit”. Profeția se concentrează acum asupra ultimei săptămâni sau a ultimilor șapte ani din perioada de 490 de ani, perioada de după anul 27 d.Hr. Observăm cum se aplică la Isus, care avea să fie „stârpit” în acea ultimă săptămână profetică. El avea să sufere pedeapsa morții nu pentru El, ci pentru alții. După cum spune versetul 24: El urma să aducă „ispășirea nelegiuirii” sau „ispășirea păcatelor”. Aceasta a fost inima mesajului creștin de la începutul bisericii creștine și a fost prezis în mod explicit în aceste versete.

1. d) El va face un legământ trainic cu mulți, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare (versetul 27).

La mijlocul săptămânii, Mesia urma să facă „să înceteze jertfa și darul de mâncare”. Mijlocul acelei ultime săptămâni ar fi la trei ani și jumătate de la începutul ei. De vreme ce Isus a fost botezat în 27 d.Hr., trei ani și jumătate după ar însemna 31 d.Hr. În acel an, Isus a fost crucificat – stârpit, nu pentru Sine, ci pentru alții, pentru întreaga omenire.

Biblia consemnează că la momentul morții Sale s-a produs un mare cutremur. Perdeaua din Templul din Ierusalim a fost în mod misterios ruptă în două, de sus în jos, descoperind Locul Preasfânt. Acolo se considera că locuia prezența lui Dumnezeu, niciodată mai înainte descoperită ochilor oamenilor (vezi Matei 27:51). Ceea ce era de neconceput se întâmplase. Aceasta însemna că întregul sistem evreiesc de sacrificii, care vreme de secole arătase spre Mielul lui Dumnezeu care urma să vină, ajunsese la capăt. Nu mai era nevoie de sacrificii animale care să arate spre Mesia. El venise și, prin propria moarte, făcuse nenecesare alte sacrificii. Făcuse să înceteze jertfa și darul de mâncare.

Marele om de știință Sir Isaac Newton a descris această profeție drept „piatra de temelie a religiei creștine”. Un alt scriitor spune că profeția lui Daniel de 70 de săptămâni este „bijuteria coroanei profeției din Vechiul Testament”. Este, desigur, mai mult decât matematică, cronologie și istorie. Ea ne duce la inima mesajului creștin – la inima Bibliei și la scopul întregii profeții – și la două întrebări cruciale și inevitabile: „Este Biblia adevărată?” și „A fost Isus cu adevărat Mesia?” Răspunsul la ambele întrebări este extrem de evident.

Învierea lui Hristos prezisă

Într-o carte numită The Resurrection of Jesus, Pinchas Lapide, un rabin evreu, spune: „Accept învierea lui Hristos nu ca pe o invenție a ucenicilor, ci ca pe un eveniment istoric.” Aici este un lucru destul de remarcabil: un evreu care crede în învierea lui Hristos. Desigur, mulți evrei au devenit creștini de-a lungul secolelor și, dacă au făcut lucrul acesta, înseamnă că au ajuns să creadă că Isus într-adevăr a înviat din morți. Până la urmă, învierea a fost prezisă atât în Vechiul Testament, cât și de Isus Însuși. Din nou Cuvântul Profetic este baza credinței, iar împlinirea Cuvântului îl confirmă.

Poate pasajul-cheie din Noul Testament despre Isus și despre învierea Lui este Luca 24:44-47:

Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci și în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: „Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos, și să învieze a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor”.

Isus a crezut în profeție. El i-a crezut pe profeții din Vechiul Testament care scriseseră despre El. El a făcut referire la toate părțile Scripturilor Vechiului Testament, inclusiv Psalmii. Și a menționat anume că fusese scris că El urma „să învieze a treia zi dintre cei morți”. Este dificil să înțelegi greșit lucrul acesta. Dacă noi credem că Isus a spus adevărul și că toate cuvintele Lui au fost înregistrate cu credincioșie, trebuie să credem că și învierea, și moartea Lui au fost prezise în Vechiul Testament.

Referința-cheie cu privire la Înviere din Vechiul Testament este Psalmul 16:9-11.

De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește, și trupul mi se odihnește în liniște. Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea. Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.

Este în general înțeles faptul că David vorbește în primul rând despre sine, în acest psalm. Totuși, el vorbește și despre Altcineva; este puțin probabil ca David să se refere la sine ca la „preaiubitul Tău”. Mai mult, după cum a arătat Petru în marea lui predică din Ziua Cincizecimii, David a murit și a fost îngropat și mormântul lui încă mai exista pe atunci. Corpul lui David a putrezit – la fel cum corpurile tuturor celor care mor – și David nu a înviat din morți. Așadar, în Psalmii 16 el vorbește și profetic despre Cel care va veni în viitor.

Petru a citat acest pasaj, în mare parte, în predica sa, spunând „fără sfială” că David „a murit și a fost îngropat”. Dar pentru că era profet a văzut ce va fi și a vorbit „despre învierea lui Hristos” (Fapte 2:29-31). Acesta a fost, de asemenea, psalmul mesianic pe care îl avea Isus în minte atunci când a declarat atât de categoric că Vechiul Testament a prezis suferințele și învierea Lui.

Dar este vorba despre mai mult decât atât. Isus Însuși a prezis că urma să moară și să fie înviat din morți. Fiecare dintre cele patru evanghelii conțin asemenea declarații. Matei relatează că Isus a spus că „are să fie omorât, și că a treia zi are să învie” (Matei 16:21). Marcu înregistrează chiar cuvintele lui Isus: „Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia” (Marcu 9:31). Luca spune cum le-a vorbit Isus în mod specific ucenicilor despre ceea ce urma să se întâmple curând la Ierusalim. El urma să fie batjocorit, insultat, biciuit și trimis la moarte. „Dar a treia zi va învia” (Luca 18:32, 33). Ioan înregistrează o declarație a lui Isus repetată de multe ori în raportul evangheliilor: „Stricați Templul acesta”, a spus Isus făcând referire la trupul Său, „și în trei zile îl voi ridica” (Ioan 2:19). Este destul de imposibil să crezi că Isus a spus adevărul și totuși S-a înșelat în acest punct. Prezicerile Lui cu privire la înviere au confirmat ceea ce scrisese David în urmă cu 1000 de ani.

Așadar, a înviat Isus din morți sau a fost totul doar în mintea oamenilor, o mare neînțelegere sau – și mai rău – o mare înșelăciune? S-au scris multe cărți despre Înviere și este prea mult material pentru a putea fi cuprins în doar câteva pagini. Cei care doresc să știe mai multe ar putea citi cartea lui Frank Morison, Who Moved the Stone? – care încă se tipărește, după aproape 50 de ani – sau capitolul convingător despre Înviere al lui David Marshall, în cartea mai recentă The Essential Jesus, sau capitolele din The Case for Christ, de Lee Strobel, care analizează dovezile în favoarea Învierii. Dar pentru a răspunde întrebării pe scurt, putem arăta trei linii de dovezi care sprijină credința creștină fundamentală că profețiile au fost într-adevăr împlinite și că Isus a înviat din morți.

Afirmațiile frecvente și fără echivoc din Noul Testament. Deja am observat unele dintre declarațiile despre Isus, dar sunt mult mai multe. Cartea Faptele apostolilor și Epistolele lui Pavel conțin referiri repetate la faptul că Isus a înviat din morți. Era o temă majoră în predicarea bisericii creștine primare. Afirmația categorică a lui Petru că „Dumnezeu L-a înviat” (Fapte 2:24) și declarația lui Pavel, la fel de directă, că Acela „pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea” (Fapte 13:37) sunt tipice. Dacă Isus nu înviase din morți, ci rămăsese îngropat, de ce nu a fost pusă la îndoială pretenția publică repetată că El a înviat? De ce nu a fost adus trupul Lui sau nu a fost descoperit locul Lui final de odihnă pentru a le demonstra predicatorilor timpurii că nu aveau dreptate? Creștinismul ar fi putut fi oprit chiar dinainte de a-și lua avânt. Că nu a fost se datorează aproape în întregime proclamării repetate a lui Isus cel înviat, într-un mod convingător, care nu a fost pus la îndoială.

Au existat mai mulți martori oculari care L-au văzut. Dovada martorilor oculari este cel mai puternic dintre toate argumentele într-o curte de judecată, mai ales când este confirmată de mai mult decât un martor. Când este confirmată de mulți martori, este aproape de necontestat.

Isus a fost văzut după învierea Sa în cel puțin zece ocazii, adeseori de către un mare număr de oameni. Relatările sunt prea clare pentru a fi interpretate greșit. Pavel declară fără echivoc că Isus a înviat în a treia zi „după Scripturi” – împlinind profeția. Pavel afirmă că Isus a fost văzut de Petru și de Iacov, apoi de către cei unsprezece ucenici. După aceea a fost văzut de mulți alții și apoi de „peste cinci sute” deodată, cei mai mulți dintre ei fiind încă în viață atunci când Pavel a scris toate acestea bisericii din Corint (1 Corinteni 15:3-7). Ne putem îndoi în chip rezonabil de mărturia unuia sau a doi martori, dar mărturia a sute de oameni este copleșitoare. Sir Edward Clarke, un avocat, a scris: „Dovezile învierii sunt convingătoare și în repetate rânduri am câștigat la Înalta Curte cazuri cu dovezi nici pe departe atât de convingătoare.” Alte persoane din domeniul legislativ au ajuns la aceeași concluzie cu privire la înviere.

Răspândirea creștinismului și creșterea bisericii creștine. În câțiva ani de la învierea lui Hristos, o nouă mișcare religioasă s-a răspândit rapid în întreg Imperiul Roman. A înaintat spre vest în Asia Mică, Grecia, Roma, Galia și Britania, spre est în India și China și spre sud în Africa. Credința centrală a noii religii era că Isus din Nazaret, care fusese crucificat în timpul lui Pontius Pilat, guvernatorul Iudeii, înviase din morți și trăia.

Sfidează orice credibilitate să crezi că răspândirea rapidă și creșterea considerabilă a numărului primilor creștini, în ghearele celei mai severe opoziții și persecuții, s-ar fi putut întâmpla având la bază o minciună, o înșelăciune sau o irealitate. Ar fi murit de bunăvoie, în moduri îngrozitoare, milioane de oameni, așa cum au făcut-o în Colosseumul din Roma și în multe alte locuri din Imperiul Roman, de dragul unei povești?

Marshall conchide – așa cum au făcut-o mulți alții care au studiat cu atenție dovezile: „Învierea lui Isus în trup este o realitate, un fapt istoric.” Nimic altceva nu poate explica într-un mod satisfăcător existența, supraviețuirea și extinderea creștinismului. Învierea lui Isus este, cu siguranță, una dintre cele mai convingătoare împliniri ale profeției biblice.

La începutul acestui capitol am pus întrebarea: „A fost Isus cu adevărat Mesia?” Am spus că răspunsul la această întrebare poate fi găsit în profețiile din Vechiul Testament care au prezis venirea lui Mesia. Acum ne-am uitat cu atenție la multe dintre aceste profeții și am văzut dovezile care arată că toate s-au împlinit prin Hristos. În cartea Prophecy Speaks, Rowell a rezumat propriul studiu al profețiilor din Vechiul Testament despre Mesia și concluziile la care a ajuns în urma lui:

Cu secole înainte ca Isus să Se fi născut, câțiva scriitori evrei, care au trăit în momente diferite  de-a lungul unei perioade de 1000 de ani, au prezis cu îndrăzneală că un om din poporul lor avea să fie în mod suprem neprihănit.

Urma să fie un profet.

Urma să fie respins ca Mesia chiar de oamenii care I-au prezis venirea, dar să fie acceptat ca Mesia de orice altă națiune de pe pământ.

Urma să fie o binecuvântare pentru întreaga omenire.

Urma să trăiască într-un timp precis, specificat.

Urma să fie ucis.

Urma să moară precum un răufăcător.

Rowell a conchis apoi: „Nimeni altcineva nu îndeplinește aceste descrieri specifice” în afară de Isus. Adaugă la acestea, prezicerile despre Înviere și împlinirea lor. Cazul lui Hristos devine inatacabil; la fel, cazul profeției și al Bibliei.

Implicațiile matematice ale tuturor acestor lucruri sunt zguduitoare. Potrivit statisticilor aprobate de American Scientific Affiliation și prezentate în cartea profesorului Peter Stoner, Science Speaks, probabilitatea ca doar opt profeții din Vechiul Testament să se împlinească într-o singură persoană este de 1 la 10¹⁷ – adică 1 la 100 000 000 000 000 000. Acest număr este aproape prea mare pentru a fi înțeles.

Imaginează-ți o zonă de mărimea statului Texas din SUA, aproximativ la fel de mare ca Franța sau doar puțin mai mică decât statul New South Wales din Australia. Acoperă întreaga suprafață cu 10¹⁷  monede de mărime medie. Ele vor acoperi întreaga zonă până pe o grosime de aproximativ 60 de centimetri. Acum însemnează doar o monedă și amestecă-le pe toate cât de bine posibil, astfel încât să nu se știe unde se află moneda însemnată. Apoi leagă pe cineva la ochi și spune-i acelei persoane că trebuie să aleagă o monedă și că acea monedă trebuie să fie cea însemnată. Care sunt șansele ca acea persoană să aleagă moneda corectă? Una la 10¹⁷ – aproape imposibil.

Profesorul Stoner, totuși, analizează nu opt, ci 48 dintre profețiile mesianice. Apoi arată că șansele ca o persoană să împlinească 48 de profeții este de 1 la 10¹⁵⁷. Conceptul este prea vast pentru a fi cuprins de mintea omenească. Probabilitatea ca o persoană să împlinească 48 de profeții făcute de oameni diferiți pe o perioadă lungă de timp este atât de infinit de mică, încât putem spune cu încredere că nu s-ar putea întâmpla niciodată.

Totuși, s-a întâmplat – și chiar mai mult. Isus a împlinit mai mult de 300 de profeții din Vechiul Testament. Șansele ca lucrul acesta să se întâmple sunt atât de infinit, de neconceput, de mici încât este imposibil să credem că toate acele profeții au fost simple cuvinte ale unor ființe umane.

Cum ar putea o succesiune de ființe umane, care au trăit la sute de ani distanță una de cealaltă, să prezică din cunoștințele lor o succesiune de evenimente care urmau să se întâmple, toate, în viața unei singure persoane la sute de ani în viitor? Este imposibil de crezut. În ciuda tuturor probabilităților, Isus a făcut ceea ce nicio altă persoană nu a făcut vreodată și nu va mai face din nou. Într-un scurt timp de viață, a împlinit acele preziceri vechi de veacuri. El este împlinirea și confirmarea profeției.

Întrebării cu care am început acest capitol i s-a răspuns cu atenție, fără grabă și prin analizarea unora dintre cele mai convingătoare dovezi disponibile. Aceste dovezi arată fără echivoc faptul că Isus a fost și este Mesia cel făgăduit, Răscumpărătorul lumii și Salvatorul tuturor celor care Își pun încrederea în El. Este imposibil să crezi că ar putea exista vreodată un alt răspuns – sau un alt Salvator.

În cartea lui grăitoare The Truth About Jesus, Barnett vorbește mult despre dovezi: „dovezi în favoarea lui Isus”, „dovezi cu privire la identitatea și învierea lui Isus”, „dovezi despre Isus ca Fiu al lui Dumnezeu”. Cartea se bazează puternic pe dovezi, la fel ca aceasta. Apoi, el spune clar și fără ambiguitate: „Dovezile sunt acolo.” Și așa și este, fără îndoială. Am văzut unele dintre ele în acest capitol – dovezi în favoarea lui Isus, a mesianității Sale, dovezi despre nașterea, viața, moartea și învierea Lui și dovada că Isus a împlinit multe profeții din Vechiul Testament. Așadar, autorul acestei cărți este întru totul de acord cu Dr. Barnett care spune despre toate aceste dovezi: „Nu le poți întoarce pur și simplu spatele”.

 

Ideea principală: Istoria și profeția împlinită se combină pentru a demonstra că Isus a fost Mesia cel făgăduit și că El, Cel care a fost crucificat și apoi a înviat miraculos din morți, a făcut lucrul acesta pentru salvarea omenirii.