Biblia

Repere pentru o înțelegere adecvată – Destinatarul

CUI I SE ADRESEAZĂ ACEA SCRIERE?

Alături de autorul cărții, trebuie să considerăm și cui îi este adresată acea carte.

În timp ce Biblia este scrisă cu adevărat pentru toți oamenii, multe cărți ale Bibliei au fost concepute inițial cu intenția de a ajunge la anumite grupuri etnice, grupări de credincioși, clase de vârstă, categorii de dezvoltare spirituală, sau chiar la un anumit tip de personalitate sau grup cu o caracteristică comportamentală cunoscută.

De exemplu, cărțile Levitic și Deuteronom din Vechiul Testament au fost scrise de Moise pentru israeliți. Acest grup numeros a fost considerat, în acea perioadă de timp, poporul ales al lui Dumnezeu – dar după anii de sclavie în Egipt, mulţi uitaseră moștenirea lor specifică și standardele lor de trai, sau chiar simplul fapt de a relaționa sănătos cu cei din jur.

Aceste cărți includ liste de reguli și linii directoare care nouă ni se par exagerate. Dar pentru acei oameni îndărătnici erau exact ce le trebuia pentru-și putea reaminti cine erau cu adevărat.

În Vechiul Testament se mai află cărți care conțin descrieri profetice ciudate și ieșite din comun despre viitorul lui Israel sau care ilustrează cum comportamentul lui din trecut îi afectează prezentul (Ezechiel, Isaia, etc).

Alte exemple sunt „Epistolele” sau scrisorile din Noul Testament. Cele mai multe sunt numite după numele autorului (1 și 2 Petru, etc.) sau după destinatarul lor (Coloseni, Romani, 1 și 2 Corinteni, etc).

Unele versete care vizează o categorie de destinatari pot părea extreme sau contradictorii, comparativ cu alte versete din Biblie. Dar, date fiind nevoile categoriei vizate, acele cuvinte pot fi exact pe măsura nevoii și potrivite timpului respectiv.

De exemplu, Pavel a scris cartea Romani pentru cei care locuiau la Roma și care erau preocupați de aparențe. Scrierile sale îi invitau să privească la viața lor spirituală dintr-o perspectivă mai personală și mai sinceră. De asemenea, el a mai evidențiat că exclusivismul și mândria erau în contrast cu dragostea lui Dumnezeu, după cum el scria: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului” (Romani 1:16).

Dar dacă aceste cărți sunt concepute pentru un astfel de public, de ce trebuie să le citim și să le studiem noi toți? Cum poți ști care parte din Biblie îți este destinată ție?

Aici este frumusețea Bibliei – nu are importanță cine ești sau la ce stadiu al vieții te afli, când citești Biblia, există în ea principii expuse în detaliu, care au legătură cu întrebările, problemele, provocările și nevoile tale. Și cu cât cunoști mai bine contextul, cu atât mai bine poți înțelege principiile de bază cuprinse în text și le poți aplica la propria viață.

(Vizite: 37 ori, Astăzi: 1 vizite)